„Căci acest fiu al meu era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit” (Luca 15:24).
Ce stare cumplită este aceea de a fi mort în păcat și de a nu-ți da seama! A trăi departe de prezența lui Dumnezeu, fără a simți gravitatea propriei condiții, este ca și cum ai merge în întuneric crezând că ești în lumină. Sufletul mort nu simte durere, nu se teme de pericol și nu caută ajutor. Această insensibilitate este ceea ce face ca moartea spirituală să fie atât de înfricoșătoare — ea este preludiul celei de-a doua morți, despărțirea veșnică de Creator.
Dar există speranță pentru cel care încă aude chemarea Celui Preaînalt. Când inima se întoarce spre minunatele porunci ale Domnului, lumina începe să pătrundă întunericul. Ascultarea trezește conștiința, descoperă păcatul și conduce sufletul în prezența vie a lui Dumnezeu. Este atingerea Tatălui care redă suflarea a ceea ce părea pierdut, iar Duhul suflă viață nouă peste cel ce se supune voii Sale.
Așadar, dacă există răceală sau indiferență în inimă, strigă după eliberare. Tatăl are putere să învie pe cei ce dorm în moarte spirituală și să-i readucă la părtășie cu El. Cel ce ascultă și se trezește la viața credinței este trimis la Fiul pentru a găsi iertare, sfințenie și mântuire veșnică. Adaptare după J.C. Philpot. Pe mâine, dacă Domnul ne va îngădui.
Roagă-te cu mine: Tată iubit, Te laud pentru că ești puternic să restaurezi ceea ce părea mort și pierdut. Trezește în mine toată sensibilitatea spirituală pe care păcatul a încercat să o stingă.
Doamne, învață-mă să trăiesc după minunatele Tale porunci, ca să nu mă obișnuiesc niciodată cu întunericul și să rămân treaz în lumina Ta.
O, Dumnezeule drag, Îți mulțumesc că mă chemi de la moarte la viață. Fiul Tău iubit este veșnicul meu Prinț și Mântuitor. Legea Ta puternică este suflarea care reaprinde sufletul meu. Poruncile Tale sunt lumina care mă călăuzește înapoi la inima Ta. Mă rog în prețiosul nume al lui Isus, amin.
