„Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului, care nu se clatină, ci rămâne pe vecie” (Psalmii 125:1).
Promisiunile lui Dumnezeu nu se uzează și nu se epuizează odată cu trecerea timpului. Ceea ce El a împlinit ieri nu slăbește ceea ce a promis pentru astăzi sau pentru mâine. Asemenea unor izvoare neîncetate în deșert, Domnul Își însoțește copiii cu o purtare de grijă constantă, transformând locurile aride în grădini și făcând să răsară speranță în mijlocul aparentei lipse. Fiecare promisiune împlinită este un semn al uneia și mai mari ce va veni.
Pentru a experimenta această credincioșie, este nevoie să umblăm cu credincioșie în măreața Lege a Domnului. Ea ne învață să ne încredem în grija Sa și să înaintăm chiar și atunci când drumul pare pustiu. A asculta înseamnă a merge cu siguranță pe cărări necunoscute, fiind convinși că Dumnezeu are izvoare pregătite la fiecare pas pentru a susține călătoria noastră.
Așadar, urmează calea Celui Preaînalt cu încredere. Unde Domnul călăuzește, El și poartă de grijă. Cel ce umblă în ascultare va vedea deșertul înflorind și va fi condus spre plinătatea vieții în Isus, găsind mereu noi izvoare de binecuvântare și reînnoire. Adaptare după John Jowett. Pe mâine, dacă Domnul ne va îngădui.
Roagă-te cu mine: Tată iubit, Te laud pentru că promisiunile Tale nu se epuizează niciodată. În fiecare zi nouă găsesc semne ale grijii și credincioșiei Tale.
Doamne, învață-mă să umblu în măreața Ta Lege, încredințat că la fiecare pas al drumului Tu ai pregătit deja izvoare de susținere și speranță.
O, Dumnezeule drag, Îți mulțumesc că transformi deșerturile în grădini. Fiul Tău iubit este Prințul și Mântuitorul meu veșnic. Legea Ta puternică este un izvor nesecat în mijlocul drumului. Poruncile Tale sunt flori care răsar în deșertul vieții. Mă rog în prețiosul Nume al lui Isus, amin.
