„Rătăceau prin pustiu, pierduți și fără adăpost. Flămânzi și însetați, au ajuns în pragul morții. În necazul lor, au strigat către Domnul, iar El i-a izbăvit din suferințele lor” (Psalmii 107:4-6).
A-L urma pe Dumnezeu cu fidelitate înseamnă adesea să alegi calea singuratică. Și da, această cale poate părea un pustiu – uscată, dificilă, lipsită de aplauze. Dar tocmai acolo învățăm cele mai profunde lecții despre cine este Dumnezeu și despre cine suntem cu adevărat în El. A căuta aprobarea oamenilor este ca și cum ai bea otravă puțin câte puțin. Aceasta epuizează sufletul, deoarece ne obligă să trăim pentru a le face pe plac unor oameni nestatornici și limitați, în loc să-L glorificăm pe Dumnezeul veșnic și neschimbător. Adevăratul bărbat sau adevărata femeie a lui Dumnezeu trebuie să fie dispus(ă) să meargă singur(ă), știind că tovărășia Domnului valorează mai mult decât acceptarea întregii lumi.
Când hotărâm să umblăm cu Dumnezeu, vom auzi glasul Său – ferm, constant și inconfundabil. Nu va fi sunetul mulțimii și nici ecoul opiniilor omenești, ci chemarea dulce și puternică a Domnului de a ne încrede și de a asculta. Iar această chemare ne conduce întotdeauna în același loc: la ascultarea de Legea Sa puternică. Căci în ea se află calea vieții. Dumnezeu ne-a dat Legea Sa nu ca pe o povară, ci ca pe o hartă fidelă, care conduce la binecuvântare, protecție și, mai presus de toate, la mântuirea în Hristos. A o urma înseamnă să pășești pe o cale sigură, chiar dacă este singuratică.
Așadar, dacă este nevoie să mergi singur, mergi. Dacă este necesar să pierzi aprobarea celorlalți pentru a-I face pe plac lui Dumnezeu, fie așa. Căci ascultarea de poruncile mărețe ale Tatălui aduce pace durabilă, eliberare din capcanele lumii și părtășie adevărată cu cerul. Iar cel care umblă cu Dumnezeu, chiar și în tăcere și singurătate, nu este niciodată cu adevărat singur. – Adaptat după A. B. Simpson. Pe mâine, dacă Domnul ne va îngădui.
Roagă-te cu mine: Tată iubit, Îți mulțumesc pentru prezența Ta constantă, chiar și în momentele în care totul pare un pustiu. Știu că a umbla cu Tine cere adesea să renunț la a fi înțeles, admirat sau acceptat de ceilalți. Dar știu și că nimic nu se compară cu pacea de a fi alături de Tine. Învață-mă să prețuiesc glasul Tău mai mult decât orice alt glas.
Doamne, eliberează-mă de dorința de a le face pe plac oamenilor. Vreau să umblu cu Tine chiar și atunci când aceasta înseamnă să merg singur. Vreau să-Ți aud glasul, să ascult de chemarea Ta și să trăiesc potrivit Legii Tale puternice, având încredere că ea este calea cea dreaptă – calea care duce la binecuvântare, izbăvire și mântuire. Fă ca pașii mei să fie fermi, chiar dacă sunt singuratici, dacă sunt întemeiați pe adevărul Tău.
O, Dumnezeule Preasfânt, Te ador și Te laud pentru că ești credincios celor care umblă cu Tine în sfințenie. Fiul Tău iubit este Prințul și Mântuitorul meu veșnic. Legea Ta puternică este ca o cărare luminoasă în mijlocul întunericului, care călăuzește inimile credincioase până la tronul Tău. Poruncile Tale sunt ca niște ancore veșnice, întărind pașii celor care ascultă de Tine, chiar și atunci când întreaga lume se îndepărtează. Mă rog în numele prețios al lui Isus, amin.
