„În numele Lui să se predice pocăința și iertarea păcatelor, la toate neamurile, începând din Ierusalim” (Luca 24:47).
Există convertiri care nu rezistă în timp pentru că s-au născut fără convingerea păcatului. Atunci când inima nu este zdrobită, sămânța cade pe un pământ superficial — și este de ajuns prima furtună a opoziției pentru a smulge ceea ce părea credință. Pocăința adevărată este temelia vieții spirituale; fără ea, emoția inițială se risipește și omul se întoarce la vechile obiceiuri, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Durerea păcatului pregătește sufletul să primească iertarea și să rămână statornic.
Această statornicie crește în cei care aleg să umble în minunatele porunci ale Celui Preaînalt. Ascultarea protejează inima de superficialitate și o conduce la rădăcina credinței vii. Cel ce aude Cuvântul și îl împlinește nu se clatină în fața furtunilor, căci are rădăcinile adânc înfipte în stâncă — iar rodul apare, chiar și în mijlocul încercărilor.
Așadar, cercetează-ți inima și permite-I lui Dumnezeu să te convingă de ceea ce trebuie lăsat în urmă. Tatăl nu disprețuiește pe cel cu adevărat pocăit, ci îl întărește și îl conduce la Fiul, unde credința devine profundă, constantă și roditoare. Adaptare după D. L. Moody. Pe mâine, dacă Domnul ne va îngădui.
Roagă-te cu mine: Tată iubit, Te laud pentru că adevărul Tău mă cheamă la pocăință și mă învață ce este credința autentică.
Doamne, ajută-mă să trăiesc potrivit minunatelor Tale porunci, ca credința mea să aibă rădăcini adânci și să aducă roade care să Te slăvească.
O, Dumnezeule drag, Îți mulțumesc că îmi dăruiești o inimă zdrobită și sinceră. Fiul Tău preaiubit este Prințul și Mântuitorul meu veșnic. Legea Ta cea puternică este solul fertil în care crește credința mea. Poruncile Tale sunt rădăcinile care mă țin tare în mijlocul furtunilor. Mă rog în prețiosul nume al lui Isus, amin.
