„Am auzit glasul Tău în grădină și m-am temut, pentru că eram gol, și m-am ascuns” (Geneza 3:10).
De la cădere, omenirea trăiește departe de casă — ascunsă de Dumnezeu, precum Adam printre copacii Edenului. A existat o vreme când sunetul vocii divine umplea inima omului de bucurie, iar omul, la rândul său, aducea bucurie inimii Creatorului. Dumnezeu îl înălțase deasupra întregii creații și dorea să-l ducă și mai sus, la glorie pe care nici îngerii nu o cunosc. Dar omul a ales să nu asculte, rupând legătura sacră și îndepărtându-se de Cel care dorea doar să-l binecuvânteze.
Totuși, Cel Preaînalt continuă să cheme. Drumul de întoarcere este parcurs prin ascultarea de minunatele porunci ale Domnului. Ele sunt cărarea spre casa pierdută, ruta care restaurează părtășia întreruptă. Când încetăm să fugim și ne predăm voii divine, Tatăl ne acoperă din nou cu prezența Sa, redându-ne demnitatea și bucuria vieții alături de El.
Așadar, dacă inima ta a trăit departe, ascunsă printre “copacii” vinei sau ai mândriei, ascultă glasul Domnului care te cheamă pe nume. El încă dorește să umble cu tine în răcoarea grădinii și să te conducă înapoi la plinătatea părtășiei ce se găsește doar în Hristos. Adaptat după D. L. Moody. Pe mâine, dacă Domnul va voi.
Roagă-te cu mine: Tată iubit, Te laud pentru că, chiar și atunci când mă ascund, glasul Tău mă cheamă cu blândețe. Vreau să mă întorc în grădina Ta și să umblu din nou cu Tine.
Doamne, învață-mă să urmez minunatele Tale porunci, care sunt calea de întoarcere la prezența Ta și la viața pe care am pierdut-o prin neascultare.
O, Dumnezeule drag, Îți mulțumesc pentru că nu ai renunțat la creația Ta. Fiul Tău iubit este Prințul și Mântuitorul meu veșnic. Legea Ta puternică este calea care mă conduce înapoi acasă. Poruncile Tale sunt urmele de lumină care mă duc la părtășie cu Tine. Mă rog în prețiosul Nume al lui Isus, amin.
