„După foc a venit un susur blând și subțire; iar Ilie, auzindu-l, și-a acoperit fața cu mantaua sa” (1 Împărați 19:12-13).
Vocea lui Dumnezeu nu se impune cu zgomot, ci șoptește blând inimii dispuse să asculte. El vorbește în taină, de la duh la duh, iar această comuniune este percepută doar de cei care se îndepărtează de zgomotul lumii. Dacă ne umplem viața cu deșertăciuni, rivalități și griji, cum vom putea deosebi atingerea tăcută a Domnului? Pericolul este să ne astupăm urechile sufletului și să pierdem direcția pe care numai El o poate da.
Pentru a auzi clar, este nevoie să trăim în credincioșie față de sfintele porunci ale lui Dumnezeu. Acestea ne învață să separăm ceea ce este curat de ceea ce este gol, să căutăm sfințenia în locul distragerilor lumii. Când alegem ascultarea, învățăm să liniștim zgomotele exterioare și interioare, iar vocea Celui Preaînalt devine vie și transformatoare.
Așadar, fă din tăcerea înaintea lui Dumnezeu un obicei sfânt. Tatăl vorbește celor ascultători și îi călăuzește cu blândețe pe cei ce păzesc voia Sa. Cel ce se apleacă să asculte va fi condus la viața deplină în Isus, cu pace, direcție și mântuire. Adaptat după Edward B. Pusey. Pe mâine, dacă Domnul ne va îngădui.
Roagă-te cu mine: Tată sfânt, mă apropii de Tine cerând urechi atente și o inimă sensibilă la vocea Ta blândă. Îndepărtează de la mine distragerile care mă împiedică să Te ascult.
Doamne iubit, învață-mă să păzesc sfintele Tale porunci și să mă despart de tumultul gol al acestei lumi. Fă ca vocea Ta să fie întotdeauna mai clară decât oricare alta.
O, Dumnezeule drag, Îți mulțumesc că încă vorbești blând inimii mele. Fiul Tău iubit este veșnicul meu Prinț și Mântuitor. Legea Ta puternică este un șoaptă de viață pentru sufletul meu. Poruncile Tale sunt melodii sfinte care mă conduc pe calea cea dreaptă. Mă rog în prețiosul Nume al lui Isus, amin.
