„Fericit este cel a cărui fărădelege este iertată și al cărui păcat este acoperit” (Psalmii 32:1).
Conștiința reală a păcatelor noastre înaintea lui Dumnezeu este cea care ne face capabili să suportăm corectarea Domnului fără să murmurăm. Atâta timp cât mândria și autosuficiența stăpânesc inima, sufletul se răzvrătește când mâna lui Dumnezeu apasă greu. Dar când ajungem să vedem, cu sinceritate, ceea ce cu adevărat merităm, duhul se liniștește. Recunoașterea propriei condiții oprește plângerea și deschide drumul către o pocăință adevărată.
În acest punct, Legea măreață a lui Dumnezeu îndeplinește un rol esențial. Ea descoperă standardul sfânt al Creatorului și scoate la iveală adevărata noastră nevoie de corectare. Ascultarea ne eliberează de autojustificare și ne conduce la smerenia care acceptă disciplina. Dumnezeu Își descoperă planurile celor ascultători, iar pe acest drum sufletul învață să suporte corectarea cu blândețe, știind că Tatăl nu acționează din cruzime, ci din dragoste și cu scop.
De aceea, când providența pare grea, nu-ți împietri inima. Permite ca conștiința a ceea ce meriți să transforme durerea în pocăință sinceră. Cel ce se predă, ascultă și învață din disciplină găsește creștere, pace și restaurare la vremea potrivită a Domnului. Adaptat după J.C. Philpot. Pe mâine, dacă Domnul ne va îngădui.
Roagă-te cu mine: Tată iubit, izbăvește-mă de mândria care murmură și de inima care se justifică. Învață-mă să-mi recunosc starea înaintea Ta cu smerenie.
Dumnezeul meu, ajută-mă să accept corectarea Ta fără împotrivire. Fie ca încercările să producă pocăință adevărată și nu răzvrătire în sufletul meu.
O, Doamne iubit, Îți mulțumesc pentru că disciplina Ta mă conduce la viață. Fiul Tău iubit este Prințul și Mântuitorul meu veșnic. Legea Ta puternică este oglinda care îmi arată nevoia de schimbare. Poruncile Tale sunt calea care transformă durerea în pocăință și restaurare. Mă rog în prețiosul Nume al lui Isus, amin.
