„Ei rătăceau prin deșert, pierduți și fără adăpost. Flămânzi și însetați, ajunseseră la marginea morții. În necazul lor, au strigat către Domnul, iar El i-a izbăvit din suferințele lor” (Psalmii 107:4-6).
A-L urma pe Dumnezeu cu credincioșie înseamnă adesea să alegi calea singurătății. Și da, această cale poate părea un deșert — uscată, dificilă, fără aplauze. Dar tocmai acolo învățăm cele mai profunde lecții despre cine este Dumnezeu și despre cine suntem cu adevărat în El. A căuta aprobarea oamenilor este ca și cum ai bea otravă puțin câte puțin. Aceasta epuizează sufletul, pentru că ne forțează să trăim pentru a mulțumi oameni instabili și limitați, în loc să-L glorificăm pe Dumnezeul veșnic și neschimbător. Adevăratul bărbat sau adevărata femeie a lui Dumnezeu trebuie să fie dispus(ă) să meargă singur(ă), știind că prezența Domnului valorează mai mult decât acceptarea întregii lumi.
Atunci când decidem să umblăm cu Dumnezeu, vom auzi vocea Lui — fermă, constantă și inconfundabilă. Nu va fi sunetul mulțimii, nici ecoul opiniilor omenești, ci dulce și puternic va fi chemarea Domnului de a ne încrede și a asculta. Iar această chemare ne conduce întotdeauna la același punct: ascultarea de Legea Lui puternică. Pentru că în ea se află calea vieții. Dumnezeu ne-a dat Legea Sa nu ca pe o povară, ci ca pe o hartă fidelă, care conduce la binecuvântare, protecție și, mai presus de toate, la mântuirea în Hristos. Să o urmăm înseamnă să pășim pe o cale sigură, chiar dacă este una solitară.
Așadar, dacă este nevoie să mergi singur, mergi. Dacă este necesar să pierzi aprobarea celorlalți pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, așa să fie. Pentru că ascultarea de minunatele porunci ale Tatălui este ceea ce aduce pace durabilă, eliberare din capcanele lumii și părtășie reală cu cerul. Iar cel ce umblă cu Dumnezeu, chiar și în tăcere și singurătate, nu este niciodată cu adevărat singur. -Adaptare după A. B. Simpson. Pe mâine, dacă Domnul ne va îngădui.
Roagă-te cu mine: Tată iubit, Îți mulțumesc pentru prezența Ta constantă, chiar și în momentele când totul pare un deșert. Știu că a umbla cu Tine cere adesea să renunț la a fi înțeles, admirat sau acceptat de ceilalți. Dar știu și că nimic nu se compară cu pacea de a fi lângă Tine. Învață-mă să prețuiesc mai mult vocea Ta decât orice altceva.
Doamne, izbăvește-mă de dorința de a-i mulțumi pe oameni. Vreau să umblu cu Tine chiar și atunci când asta înseamnă să merg singur. Vreau să aud vocea Ta, să ascult chemarea Ta și să trăiesc după Legea Ta puternică, încredințat că ea este calea cea dreaptă — calea care duce la binecuvântare, izbăvire și mântuire. Fie ca pașii mei să fie fermi, chiar dacă solitari, dacă sunt întemeiați pe adevărul Tău.
O, Dumnezeule Preasfânt, Te ador și Te laud pentru că ești credincios cu cei care umblă cu Tine în sfințenie. Fiul Tău iubit este veșnicul meu Prinț și Mântuitor. Legea Ta puternică este ca o cărare luminoasă în mijlocul întunericului, care călăuzește inimile credincioase până la tronul Tău. Poruncile Tale sunt ca niște ancore veșnice, întărind pașii celor ce Ți se supun, chiar și atunci când întreaga lume se depărtează. Mă rog în prețiosul Nume al lui Isus, amin.
